Prima data cand am auzit-o din gura unui baiat eram la un concert punk in Cluj, intr-unul dintre pub-urile subterane, care acum probabil ca nu mai exista.

Era beat si nu a avut nici cea mai mica intentie sa mi-o spuna mie, insa eu eram mult prea indragostita de el ca sa-mi dau seama. Asa ca mi-am ascultat instinctele si am facut ce trebuia sa fac: „Si eu te iubesc.”

Evident ca pe moment tipul nu si-a dat seama de ceea ce tocmai auzise, insa am avut eu grija sa-i amintesc a doua zi cand, inca mahmur, incerca sa-si ceara scuze de la inca trei fete carora le marturisise dragoste eterna.

Ce a iesit de aici este motivul pentru care, a doua oara cand am avut ocazia sa o aud din gura altui baiat, am inlemnit.

Am stat zambind si am spus: „Multumesc”. El, insa, era sincer. Trist este ca, acum, dupa 32 de potentiali iubiti, am inteles consecintele acelui „multumesc” si le-am si arhivat intr-o lista lunga a esecurilor.

Niciun iubit nu a reusit sa treaca in etapa urmatoare

De ce zic potentiali iubiti? Pentru ca niciunul nu reusit sa treaca pana in etapa urmatoare.

Mi-era pur si simplu frica sa nu mi-o zica prea repede si eu sa nu fi ajuns inca in acel punct sau sa nu mi-o mai zica si eu sa astept cu sufletul la gura pana la disperare. Erau doua extreme, iar eu n-am incercat niciodata sa traiesc intre ele. Niciodata pana azi.

Am vazut atatea filme de dragoste si am urmarit cu atata atentie entuziasmul si fericirea de pe chipul ei cand aude „Te iubesc”, incat am reusit sa-l copiez la perfectie. Si nu stiu cum sa fac, cum sa reactionez, ce sa-i spun. De cand i-am auzit conversatia cu Bogdan ma tot framant si evit orice conversatie cu el, pentru ca stiu ca in orice moment imi va spune.

Si eu..eu ce o sa fac? O sa zambesc frumos, o sa rad, o sa fug, o sa ma ascund, o sa ma fac ca n-am auzit, o sa..ii raspund? Ce sa-i raspund?

„Da, sigur” sau „Serios?”? „Foarte tare” sau „Nu ma asteptam la asta”? „Nu-mi vine sa cred” sau „Stiam deja”? De ce e atat de greu? Sunt doar doua cuvinte, doua cuvinte simple care, de fapt, nici nu au atata insemnatate. Ce inseamna „Te iubesc”?

Pentru inceput, „te iubesc” = „te plac”, nu? Trebuie sa placi pe cineva ca sa poti sa ajungi sa-l iubesti.

Si il placi mai mult decat un prieten, adica iti place cum e el, ce personalitate are, cum se comporta cu tine, cum gandeste, cum saruta… Mie chiar imi place cum saruta. Imi place chiar foarte mult. Oh, nu! Oare asta e singurul lucru care-mi place la el?

Atunci nu-i spun. Nu pot sa-i spun. Si-mi place si cum se imbraca, cum gandeste, cum ma face sa rad din orice prostie, cum ma tine in brate, cum imi da geaca lui cand simte ca mi-e frig, cum ma saruta pe frunte cand suntem singuri si cum ma priveste din partea cealalta a camerei cand iesim cu prietenii.

Stiu ce gandesti acum, dar imi plac toate aceste lucruri, nu le iubesc. Oare daca-mi plac toate lucrurile ce tin de el inseamna ca-l iubesc sau trebuie sa le iubesc ca sa fie valabil?

Si totusi exista si lucruri pe care le iubesc: iubesc cand hoinarim singuri, in toiul noptii, prin oras, iubesc cand simte ca mi-e frica si ma strange de mana, iubesc cand imi face surprize, iubesc cum incearca sa ma „mituiasca” cu ciocolata, iubesc cand il vad ca ma priveste pe furis, iubesc cand vrea sa fie arogant si nu-i iese, iubesc cum numara fiecare sarut si cum niciodata nu e multumit de rezultat, iubesc primavara cu el.

Am invatat ca nu-i deloc usor sa spui „Te iubesc” si mai ales sa-l spui prima. Asteptarile sunt mai mult decat mari si, de multe ori, o astfel de indrazneala te lasa cu inima franta.

Si totusi, stiind toate lucrurile acestea, nu poti sa te infranezi, pentru ca e ceva mai puternic decat tine. Nu te intereseaza cum, unde si de ce o spui, vrei doar sa privesti persoana respectiva in ochi si sa izbuncnesti, spunand, ce simte inima.

Si exact asa am facut. N-am ezitat, n-am asteptat, am riscat si am zis-o prima. El, insa, a zambit. Nu ma asteptam la asta. M-a sarutat pe frunte si mi-a soptit: „Imi citesti gandurile.”

Nu stiam ca exista si raspunsul asta.