Unii spun că dragostea e o pierdere de timp. Alții că e oarbă. Eu întreb: – De câte ori ai întâlnit dragostea până acum, ca să știi cum arată?

Am aflat pentru prima dată ce înseamnă dragostea și cum arată ea, când aveam vreo 7 ani. Abia intrasem și eu pe băncile școlii și țop, taaare m-am îndrăgostit. Așa de tare că gândurile mele zburau numai la serbarea de final de an…

1 iunie 2000. Celebrarea copilului. Prima dată pe scenă, în fața tuturor colegilor. Sunt delegată solista clasei. ”Copilăria n-o vom uita, nu ne mai întâlnim cu ea!”. Eu în centrul atenției. Nicio emoție. Abia prindeam gustul scenei. Și îmi plăcea din ce în ce mai mult. De-atunci, am cântat la fiecare serbare.

Octombrie 2005. Noua profesoara de muzică vrea să ne asculte pe fiecare. De când așteptam clipa asta!, mi-am spus în gând. Și am început să cânt Doar o clipă, o piesă de-a Andrei.  ”- Bine! Treci în bancă!”.

La finalul orei, profesoara mă cheamă să-mi comunice că săptămâna viitoare avem repetiții. Mai e puțin până la concurs! Nici nu mă interesa despre ce era vorba. Am zâmbit.

Mi s-au pus în față două texte: Bolintinu din Vale și Foaie verde-a bobului. Săptămâna următoare mă întorceam acasă cu locul II.

Am continuat cu muzica populară până prin clasa a VIII-a. Și apoi am trecut la muzica folk. Folk fără vârstă. Două participări, de două ori locul I. Două chitare la care nu am învățat să cânt nici până în ziua de astăzi.

Ianuarie 2014. Mi s-a pus pata să iau lecții de canto. Și am luat. Un an și un pic.

Și cam la un an și un pic după, a început organizarea dragostei oarbei. În momentul în care Adrian Enescu a vrut să relanseze o variantă actuală a piesei  Zăpada Palmei Tale și în care a crezut că vocea mea e ceea ce trebuie.