,,Simt ca nu-mi gasesc locul…’’ – au spus-o oamenii de-a lungul timpului si o mai zic si azi.

Se intampla, uneori, sa ne ratacim de noi, sa simtim ca nu ne mai apartinem, ca viata parca ne-a lasat in urma si nu mai reusim s-o prindem.

In acele momente, manifestari de furie isi fac aparitia si, una cate una, ies la suprafata frustrarile. In functie de personalitatea fiecaruia, frustrarile pot dainui mai mult sau mai putin timp; cu cat sunt mai vechi, cu atat sunt mai intiparite in constiinta.

Clipele de ratacire pot aduce cu ele decizii gresite, luate in pripa, care dauneaza grav mersului firesc al lucrurilor. Pentru a nu face un pas gresit este nevoie, cateodata, de un prieten adevarat, de cineva care sa spuna ca nu acela este drumul drept.

Un sfat poate sa faca minuni doar cu perseverenta intrucat omul ratacit, care crede ca merge pe un drum corect, este greu de convins ca va ajunge in ,,maracini’’.

Pentru cei relativ slabi de caracter, cea mai buna busola pare sa fie alcoolul. Refugiul in aceasta licoare nu face decat sa adanceasca problemele si in niciun caz sa le rezolve. Aparent linistit, omul devine si mai frustrat, si mai pierdut si, in final, poate ajunge la depresie.

Odata ajuns aici, lucrurile iau o alta turnura pentru ca ceea ce era insatisfactie ajunge sa degenereze in ,,Sunt bun de nimic!’’. Nemultumirea de sine se transforma intr-un mic ,,monstrulet’’ interior care distruge putin cate putin personalitatea.

Regasirea propriului ,,eu’’ este un proces anevoios daca respectul de sine nu prea mai exista. Fiecare din noi are in suflet ceva ce mocneste, o scanteie ce abia asteapta sa se transforme intr-un foc puternic, iar acea scanteie se numeste ,,viata’’.

Raspunsul la intrebarea ,,Unde imi este locul?’’ este in propria persoana. Toti avem un loc al nostru pe pamant si acela este in noi insine pentru ca numai noi avem puterea sa ne regasim odata ce ne-am pierdut; este acea forta interioara care ne cheama la viata si la tot ceea ce inseamna ea.